Proiecte

Poveștile orașului - în colaborare cu Sorina Bota - Radio Târgu Mureş

Sorina Bota - Radio Târgu Mureş

Oraşe de poveste

Fiecare oraş are o poveste şi fiecare poveste merită ascultată...

Asta cred eu. Cu tărie. Dovada? Am ascultat în utimii trei ani 100 de poveşti. 59 despre Tîrgu-Mureş (adunate în două volume, unul dedicat personalităţilor iar celălalt clădirilor) şi 41 despre Sibiu (toate centrate în jurul clădirilor). „ Poveştile oraşului” este un proiect special. Special în primul rând pentru mine, fiindcă e singurul pe care am reuşit „să-l cresc” chiar şi atunci când unii îmi spuneau că sunt nebună dacă merg mai departe. Dar am mers.

De ce?
Fiindcă îmi place de mor dar şi pentru că vreau să le demonstrez tuturor celor care încă nu cred asta, că oraşele au spirit. Că dincolo de ziduri şi de arhitectura care ne impresionează sau nu, clădirile pe lângă care trecem zilnic fiecare dintre noi sunt vii, trăiesc, respiră. Şi nu sunt ...poveşti. E un adevăr de care vă veţi convinge cu un pic de răbdare. Răbdarea de a citi sau de a asculta (fiecare dintre volume are şi un audio-book) aceste istorii povestite. Sunt întâmplări inedite, dar „acoperite” cu documente despre oameni adevaraţi şi fapte reale. Perspectiva este însă, nouă, proaspătă, uneori neaşteptată. Povestitorii nu sunt aleşi nici ei la întâmplare. Sunt istorici, istorici de artă, arhitecţi, muzeografi, scriitori. Cu toţii s-au lăsat provocaţi la o ...poveste iar ceea ce a ieşit e minunat. Spre deosebire de Tîrgu-Mureş, Sibiul este un oraş despre care s-a scris mult.

Şi totuşi...
...niciodată nu e spus totul până la capăt şi mereu există o poveşte neştiută, secretul fiind să cauţi unde trebuie şi să ai răbdarea să o faci. „Poveştile oraşului” nu înseamnă doar istorii, ci şi fotografii vechi peste care sunt suprapuse cele noi astfel încât oraşul de ieri şi de azi pot fi admirate simultan. Dincolo de toate acestea, proiectul e special datorită oamenilor speciali pe care i-a adunat în jur, de la traducere şi corectură până la fotografie şi tehnoredactare. Tututor întreaga mea gratitudine.

Sorina Bota

Serial radiofonic

Începând din data de 18 aprilie 2012 redacția "Zig-Zag de România" a demarat un priect de colaborare cu Radio Târgu Mureș in cadrul căruia se va prezenta un serial radiofonic numit "Poveștile orașului" de Sorina Bota.

"Recuperarea istoriei locale într-o manieră inedită", așa ne prezintă foarte pe scurt Sorina Bota proiectul la care lucrează de peste trei ani și pe care l-a numit "Poveștile orașului". "Proiectul adună 100 de interviuri realizate în ultimii trei ani la Târgu-Mureș și Sibiu, interlocutorii fiind istorici, istorici de artă, muzeografi, arhitecți. Poveștile, respectiv istoriile povestite, sunt centrate în jurul principalelor clădiri din cele două orașe și reunesc întâmplări neștiute, informații nepublicate, evenimente tratate din perspective neabordate până acum."

Daiana Matieş

(pdf) Document de presă

Sorina Bota la „Zig Zag de România” din Stuttgart

Sorina Bota a plecat spre cele veșnice!

Jurnalista Sorina Bota a decedat în urma unui cumplit accident rutier petrecut sâmbătă spre duminică (10.02.2013), în localitatea Ernei, jud. Mureş, după ce autoturismul în care se afla a intrat într-un cap de pod aflat în construcţie, pe fondul vitezei excesive. Ea ar fi împlinit anul acesta, pe 11 martie, 40 de ani

© Daiana Matieș webdesign: Hugo Balazs